Despre mine
Bună!
Îmi pare tare bine că ai ajuns în spațiul meu și pot deduce, astfel, că avem interese comune. Numele meu este Anamaria, iar scopul meu este de a te ajuta să obții un stil de viață sănătos, o greutate corporală optimă și să atingi obiectivele pe care tu ți le dorești în acest sens, prin nutriție echilibrată și o abordare psihologică personalizată, în ceea ce privește comportamentul alimentar.
Sunt psiholog clinician specialist supervizor, cu specializare în psihologia comportamentului alimentar, domeniu în care îmi desfășor activitatea de 10 ani și consultant în nutriție și stil de viață sănătos, în urma absolvirii masteratului Științele Nutriției din cadrul Facultății de Biologie și Geologie de la Universitatea Babeș Bolyai.
Specializarea în domeniul psihologiei comportamentului alimentar, iar apoi în cel al nutriției au venit ca răspuns la anumite nevoi personale. În jurul vârstei de 30 de ani, m-am confruntat cu probleme de sănătate, cărora nu le găseam o cauză prin intermediul analizelor medicale uzuale. Totul a început cu probleme gasto-intestinale, cu care m-am luptat o perioadă lungă, continuând cu creșterea în greutate, oboseala permanentă, lipsa de energie și capacitatea din ce în ce mai redusă de a îmi face sarcinile zilnice în mod optim. Teoretic eram o persoană sănătoasă, însă, practic mă simțeam ca o persoană bolnavă.
Nu am luat în calcul faptul că modul în care mă hrăneam ar fi putut fi un motiv, pentru că mâncam așa cum mulți oameni consideră că este normal. La un moment dat, am avut ocazia să întâlnesc un medic, cu care am discutat în detaliu despre ceea ce simt, iar acesta mi-a sugerat că o schimbare a stilului de viață, ar putea să fie o soluție la problemele cu care mă confrunt. Acestă idee a prins contur în mintea mea și am început să caut diverse surse de încredere pe care să le studiez, în scopul de a aplica și a urmări apoi cum mă simt. Rezultatele au fost uimitoare, vedeam schimbări de pe o zi pe alta, de la pierdere în greutate, fără să îmi fi propus în mod special, abdomen plat, un tranzit intestinal optim, la îmbunătățirea aspectului pielii și al părului, creșterea nivelului de energie, al tonusului mental. Cu alte cuvinte, nu îmi venea să cred cum mi s-a putut îmbunătăți viața, făcând niște schimbări de bază în modul în care mă hrăneam. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că vreau să studiez într-un cadru specializat, acest domeniu, pentru a avea competența de a ajuta și alți oameni să își schimbe viața, așa cum am avut eu ocazia să o fac.
Abordarea mea se axează pe empatie, suport și multă dragoste pentru oameni. Sunt absolut convinsă că acestea sunt piatra de temelie pentru evoluția oricărei ființe, asadar grija pentru cel mai mic detaliu despre tine și modul în care te pot ajuta, sunt extrem de importante pentru mine.
Nutriția însemnă viață! Nutriția echilibrată înseamnă o viață echilibrată, ferită de probleme de sănătate, pentru ca noi să ne putem bucura în voie de tot ce ne oferă lumea aceasta mai frumos! Dacă corpul este hrănit cu ceea ce are nevoie la interior, el va arata minunat și la exterior, fără eforturi suplimentare, fără diete restrictive, fără frustrarea și dezamăgirea pe care ele o provoacă. Tot ceea ce se vede la exterior, este o oglindă fidelă la ceea ce se petrece în interior.
Dacă simți că ai nevoie de o schimbare și rezonezi cu abordarea pe care eu o adopt, te aștept cu drag, pentru a realiza lucruri minunate pentru tine, impreună!
Cu drag,
Anamaria